S-a dat ordinul ruperii coaliției, Bolojan și-a activat oamenii. Planul PNL: trimiterea acasă a PSD și guvernare doar cu USR

S-a dat ordinul ruperii Coaliției. Ilie Bolojan și-a activat oamenii, după ce judecătorii CCR au amânat din nou decizia privind pensiile speciale, iar termenul pentru soarta legii a fost stabilit pe 16 ianuarie. Ludovic Orban a acuzat PSD că sabotează din interior coaliția și a subliniat că, ”mai devreme sau mai târziu, va trebui dat afară de la guvernare”.

CCR, între blocaj procedural și presiuni politice pe tema pensiilor magistraților. Augustin Zegrean: „Procesul riscă să se prelungească”

Deși CCR trebuia să ia o decizie ieri asupra pensiilor magistraților, judecătorii au amânat-o pentru azi. Asta din cauza faptului că 4 magistrați au plecat din sală, iar în acest fel ședința nu a avut cvorum. În acest context, fostul judecător CCR, Augustin Zegrean, susține că procesul s-ar putea prelungi mai multe luni. În paralel, avocatul Toni Neacșu scoate în evidență faptul că CCR se află sub presiuni uriașe, atât legitime cât și ilegitime. 

Ședință decisivă la CCR: reforma pensiilor speciale, din nou sub semnul întrebării

Sedință crucială astăzi la Curtea Constitutională, după ce ieri magistrații au amânat decizia pe reforma pensiilor speciale, iar acum se fac calcule politice de ultimă oră. Specialiștii spun că amânarea repetată îl ajută pe premier să își țină scaunul. Toate în contextul în care Bolojan spunea că își va da demisia dacă CCR va da aviz negativ.