Suveranistul vopsit Victor Ponta țintește culmile penibilului. S-a dus în Parlament cu spray de gândaci și un topor – VIDEO

O nouă aroganță din partea suveranistului vopsit Victor Ponta, cel care își face campanie în ipostaze penibile pe internet. Fostul premier PSD a venit în Parlament cu valiza în care avea spray de gândaci și un topor cu care, din spusele sale, va ajunge să facă curat când se stabilește pe scaunul de la Cotroceni.
SURSE: Sistemul pune la cale o nouă anulare a alegerilor. Caracatița coruptă se sperie de valul suveranist și lansează atacuri fără precedent

La fel ca în cazul lui Călin Georgescu, sursele Realitatea PLUS spun că regimul pregătește o serie de măsuri pentru o așa-zisă ingerință a rușilor în viitoarele alegeri. De altfel, există deja o probabilitate destul de mare ca alegerile să fie anulate și repetate dacă va câștiga un candidat din partea taberei suveraniștilor.
Ilie Bolojan participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins. Sprijinul pentru Ucraina și aspectele legate de dimensiunea de apărare europeană, pe agendă

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, va participa, în perioada 20-21 martie 2025, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Liderii vor aborda ultimele evoluţii privind sprijinul pentru Ucraina, precum şi aspectele legate de dimensiunea de apărare europeană.
Topul celor mai bogați candidați la alegerile prezidențiale. Mulți dintre aceștia se lăfăie în bani, terenuri si autoturisme de lux

În contextul alegerilor prezidențiale din luna mai 2025, un aspect deosebit de interesant îl reprezintă declarațiile de avere și de interese depuse de candidați la Biroul Electoral Central. Aceste documente oferă o imagine clară asupra statutului financiar al celor care aspiră la cea mai înaltă funcție în stat. Analizând aceste declarații, se conturează un tablou al extremelor: pe de o parte, candidații cu averi impresionante, care dețin hectare de pășuni în Statele Unite, acțiuni de milioane și conturi bancare substanțiale, și pe de altă parte, cei care se regăsesc în situații economice precare, cu venituri modeste sau chiar inexistente
Tupeul soroșiștilor: Nicușor Dan s-a întâlnit pe furiș la Palatul Cotroceni

Tupeul fără margini al soroșiștilor. Edilul general Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale din mai, s-ar fi întâlnit pe furiș la Palatul Cotroceni cu președintele interimar Ilie Bolojan, potrivit Realitatea Plus.
Dovada care le-a explodat în față propagandiștilor lui Ponta. BECALI: Nu a fost niciun complot cu Anca Alexandrescu și George Simion

Realitatea Plus a prezentat dovada care le-a explodat în față propagandiștilor disperați să îl vâre pe Ponta pe valul suveranist. Într-un interviu de 2 ore în care au tras de George Becali să le facă jocul, pionii lui Ponta s-au făcut de râs că le-a explodat în față dovada clară: Nu a existat niciun complot cu Anca Alexandrescu și George Simion. Ba mai mult, toate atacurile împotriva noastră, către Anca Alexandrescu și către familia Realitatea PLUS – televiziunea poporului, au fost doar să destabilizeze electoratul suveranist și să manipuleze românii în interesul lui Ponta.
Anca Alexandrescu, după ce Gigi Becali le-a spus propagandiștilor lui Ponta ca nu a fost niciun complot: Este doar un moment al adevărului, vor mai urma și altele

Bomba momentului! Avem dovada care le-a explodat în față propagandiștilor disperați să îl vâre pe Ponta pe valul suveranist. Într-un interviu de 2 ore în care au tras de George Becali să le facă jocul, pionii lui Ponta s-au făcut de râs că le-a explodat în față dovada clară: Nu a existat niciun complot cu Anca Alexandrescu și George Simion. Ba mai mult, toate atacurile împotriva noastră, către Anca Alexandrescu și către familia Realitatea PLUS – televiziunea poporului, au fost doar să destabilizeze electoratul suveranist și să manipuleze românii în interesul lui Ponta.
Nicușor Dan, creștere spectaculoasă pe TikTok în ultimele zile. Campanie online după ce i-a reproșat lui Georgescu același lucru – VIDEO

Nicușor Dan continuă campania de pe TikTok și ajunge să fie tot mai urmărit. În ultimul timp, primarul Capitalei a înregistrat o creștere neobișnuită a numărului de clipuri și mai ales a numărului de afișări, ce au ajuns la câteva zeci de milioane.
Sorosiștii se tem în continuare de Georgescu! Remus Pricopie, rectorul lui Coldea, a depus o nouă plângere împotriva acestuia

Sorosiștii îl vânează cu orice preț pe Călin Georgescu și se tem în continuare de acesta, chiar dacă l-au scos abuziv din cursa pentru prezidențiale. Rectorul sorosișt Remus Pricopie a depus, miercuri, o plângere penală împotriva lui Călin Georgescu.
Parlamentul din Paraguay cere alegeri libere în România: „Interzicerea candidaților a stârnit îngrijorări internaționale”

Lovitura de stat din România a ajuns tocmai în Paraguay! Camera Deputaților din Paraguay a adoptat o declarație în care face apel la alegeri libere în România! Documentul face referire la interzicerea lui Călin Georgescu, fapt care a generat îngrijorări în rândul întregii comunități democratice internaționale.