Apropiați al clanului Cârpaci, la protestul lui Fritz. Ce legături ies la iveală

P.R.M. Spania

Dominic Fritz a scos oamenii în stradă! Susținătorii primarului din Timișoara au participat la o manifestație în centrul orașului ca să-și arate sprijinul pentru acesta, după ce CCR a decis că amendamentul PSD e constituțional. Protestul a fost marcat atât de momente tensionate, cât și de prezența unor personaje controversate apropiate de clanul Cârpaci, una dintre cele mai cunoscute grupări interlope din Timișoara. Grupare care a luat ilegal mai multe clădiri și imobile istorice din Timișoara.

Ilie Bolojan, somat să explice relația cu Beniamin Rus

P.R.M. Spania

Premierul Ilie Bolojan este somat să dea explicații publice despre relația sa cu omul de afaceri Beniamin Rus. Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului îi cere premierului să clarifice dacă legătura dintre cei doi este una strict instituțională sau dacă există și o relație personală. Solicitarea vine după ce Bolojan a participat la inaugurarea a două pasaje rutiere din Oradea, în timp ce se duc negocieri intense pe legea salarizării, iar țara este în criză energetică.

Cristian Diaconescu, după incidentul cu drona din apropierea platformei Neptun Deep: ”Soluția acum înseamnă tehnologie plus un steag puternic”

P.R.M. Spania

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a declarat joi seară, în exclusivitate la Realitatea Plus, după incidentul cu drona marină din apropierea platformei de producție din perimetrul Neptun Deep, că soluția pentru protejarea infrastructurii strategice din Marea Neagră în fața amenințărilor hibride este reprezentată de „tehnologie plus un steag puternic”. Fostul ministru a avertizat că astfel de incidente se pot repeta și a subliniat necesitatea unei prezențe aliate mai puternice în regiune.

Alexandru Rogobete, către Ilie Bolojan: ”Sănătatea nu este supermarket, iar medicamentele nu se prescriu la ofertă”

P.R.M. Spania

Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății și deputat PSD, i-a transmis, joi seară, un mesaj premierului interimar Ilie Bolojan, avertizându-l că două medicamente care tratează aceeași boală nu sunt automat interschimbabile. Social-democratul a subliniat că sănătatea nu trebuie tratată ca un simplu calcul financiar, iar alegerea tratamentelor trebuie făcută în funcție de eficiența acestora.

General (r) Gabriel Oprea:”Dronele au ajuns la porțile energiei României”

P.R.M. Spania

General (r) Gabriel Oprea, președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor activi, în rezervă, în retragere și familiile lor „Mihai Viteazul” (UMPMV) și președintele Partidului Pentru Patrie, Militari, Polițiști (PPMP, fost UNPR), atrage atenția asupra riscurilor de securitate generate de prezența repetată a dronelor în proximitatea infrastructurii energetice strategice a României din Marea Neagră. În opinia sa, aceste incidente nu mai pot fi privite ca evenimente izolate, ci reprezintă un avertisment care trebuie tratat cu maximă seriozitate la nivel național.

Bolojan alocă bani pentru stadioane, dar taie bursele sociale

P.R.M. Spania

În loc să dea bursele sociale copiilor, Ilie Bolojan preferă să construiască stadioane. Oficialii vor să taie bursele sociale în perioada vacanțelor pentru că: „nu reprezintă o alocație, ci un sprijin pe perioada școlii”. Asta în contextul în care Guvernul a alocat 1,42 miliarde de lei pentru construirea a patru stadioane, la Timișoara, Oradea, Slatina și Brașov. Numai stadionul din Oradea, din fieful lui Bolojan, primește 385 de milioane de lei, iar cel din Timișoara aproximativ 609 milioane de lei.

Dogioiu și Bolojan se joacă cu bursele elevilor: „Proiectul cu bursele e în dezbatere publică!”

P.R.M. Spania

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului s-a străduit din răsputeri să domolească valurile de furie pe care le-a stârnit Ilie Bolojan atunci când a spus că și-ar dori tăierea burselor elevilor pe perioada verii. Ioana Dogioiu a anunțat că deocamdată proiectul este în dezbatere publică. În consecință, forma sa finală ar putea fi cu mult diferită. Pe de altă parte, modul în care și-a folosit purtătoarea de cuvânt mâinile pentru a gesticula promite să fie viral. Iată momentul și declarațiile Ioanei Dogioiu.