Banii din PNRR, împărțiți pe relații. Legăturile dubioase cu Ilie Bolojan și fostul vicepremier șpăgar -VIDEO

Sute de milioane de euro din PNRR au ajuns la fonduri de investiții, iar cea mai mare sumă, respectiv 45 de milioane de euro, a fost acordată unui fond condus de unul dintre prietenii controversatului Dragoș Anastasiu, apropiat al lui Ilie Bolojan. Potrivit Realitatea PLUS, în total, 380 de milioane de euro au fost puse la dispoziția acestor fonduri, iar modul în care au fost selectate companiile ridică semne de întrebare: criteriul ar fi fost unul cât se poate de simplu, „primul venit, primul servit”.
Nicușor Dan: „Povestea despre sistem este mult mai impresionantă decât ceea ce numim sistem”

Președintele Nicușor Dan le-a transmis, marți, noilor magistrați un mesaj despre responsabilitatea pe care o au odată cu intrarea în profesie și despre relația dintre individ și instituțiile statului. Șeful statului și-a amintit de perioada în care a preluat funcția de primar general al Capitalei și de întrebarea pe care și-o punea atunci: până unde poate împinge limitele în relația cu sistemul.
Mohammad Murad, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: ”Trebuie să recunoască că a avut un eșec mare în guvernare”

Deputatul AUR Mohammad Murad a lansat marți seară, în direct la Realitatea PLUS, un val de critici dure la adresa premierului demis Ilie Bolojan, despre care a spus că trebuie să recunoască faptul că a avut un „eșec total în guvernare”.
Mohammad Murad: ”AUR va obține 35% la următoarele alegeri. Avem nevoie de oameni responsabili în politică”

Deputatul AUR Mohammad Murad a declarat marți seara, în direct la Realitatea Plus, că formațiunea ar putea ajunge la un scor de 35% la următoarele alegeri, însă a atras atenția că, fără o majoritate care să permită formarea unui guvern, schimbarea procentelor nu va rezolva problemele României. Mai mult, oficialul a subliniat necesitatea unei stabilități politice și economice pentru relansarea investițiilor și susținerea mediului de afaceri.
Nicușor Dan, despre activitatea procurorilor șefi: „Impresia, până în momentul ăsta, este că activitatea s-a dinamizat”

Președintele Nicușor Dan a vorbit, marți, despre evoluția activității procurorilor șefi numiți în urmă cu câteva luni și despre așteptările pe care societatea le are de la sistemul judiciar. Șeful statului a anunțat că va face o evaluare mai clară după împlinirea perioadei de șase luni de la numirea acestora, însă susține că primele impresii sunt pozitive.
Coldea și gașca Soroș, atac total la Cotroceni. Șantaj internațional pentru salvarea lui Dominic Fritz

Nicușor Dan pregătește o nouă întâlnire cu liderii politici la Palatul Cotroceni pentru o serie de consultări înainte de o nouă nominalizare de prim ministru. Surse apropiate administrației prezidențiale spun ca la finalul acestei săptămâni se va face o noua propunere de prim ministru. Între timp, șeful statului a devenit ținta unui atac fără precedent în spatele căruia s-ar afla, spun unele surse chiar generalul Florian Coldea și rețeaua Soroș. Ancheta jurnaliștilor în legătură cu Lucian Pahonțu ar fi, de fapt, o lovitură la adresa lui Nicușor Dan.
Nicușor Dan pregătește DEBARCAREA Oanei Țoiu de la Ministerul de Externe VIDEO

Nicușor Dan lasă să se înțeleagă că portofoliul de la Externe ar putea schimba titularul în viitoarea formulă guvernamentală, evaluând activitatea actualului ministru Oana Țoiu.
Nicușor Dan, mesaj pentru noii magistrați: „Cel mai important indicator este încrederea oamenilor în sistemul de justiție”

Președintele Nicușor Dan a transmis, marți, un mesaj ferm noilor magistrați definitivi care au absolvit Institutul Național al Magistraturii (INM), promoția 2023-2025. Șeful statului a pus accent pe încrederea cetățenilor în actul de justiție și a afirmat că nivelul redus al acesteia reprezintă o problemă care trebuie rezolvată prin efort comun.
Abrudean, explicații despre întâlnirea Bolojan – Tănăsescu: „Am avut o înțelegere să folosească biroul!”

Mircea Abrudean va merge luni în Comisia de constituționalitate pentru a explica întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, care a avut loc în biroul său.
Bilanțul lui Ilie Bolojan la PNRR: Scuze politice, eșecuri pasate la parteneri și bani europeni pierduți sub umbrela „rezultatelor bune”

Ilie Bolojan se laudă cu proiectele din PNRR. Premierul demis a prezentat principalele investiții susținând că a încheiat unul dintre cele mai importante planuri pentru dezvoltarea României. De asemenea, vine cu un atac la adresa PSD și susține că partidul „a sabotat legea salarizării”.