Consilierul lui Nicușor Dan, după vizita la Washington: „Mesajul nostru a fost simplu – România stă alături de Statele Unite”

Consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, Marius Lazurca, a declarat că delegația României a transmis, în timpul vizitei de săptămâna trecută la Washington, un mesaj ferm privind relația cu Statele Unite.
Primele nume pentru un premier tehnocrat. Anunțul lui Ciprian Ciucu: Ilie Bolojan, scos din joc

Liberalii iau în calcul opțiunea unui guvern tehnocrat sau a unei formule politice consecutive cu PSD și USR. Potrivit liderului liberal Ciprian Ciucu, PNL exclude refacerea unei alianțe directe cu PSD, în timp ce pe masa discuțiilor politice au fost deja avansate primele variante de nume pentru conducerea unui eventual executiv tehnocrat, conform Realitatea PLUS.
Ministerul Energiei se întâlnește luni cu marii consumatori industriali pentru reducerea voluntară a consumului de electricitate în orele de vârf

Ministerul Energiei se întâlnește luni, 3 august, de la ora 12:00, cu reprezentanții marilor consumatori industriali, pentru a discuta reducerea voluntară a consumului de electricitate în orele de vârf. Companiilor li se va cere să mute, acolo unde este posibil, o parte din activitate în intervalele în care cererea este mai mică.
AUR votează Legea integrității doar dacă include partenerii de viață în declarațiile de avere și interese, așa cum a anunțat public Sorin Grindeanu. Cine este incompatibil sau în conflict de interese trebuie să plece din funcție: fără excepții!

AUR votează Legea integrității doar dacă include partenerii de viață în declarațiile de avere și interese, așa cum a anunțat public Sorin Grindeanu. Cine este incompatibil sau în conflict de interese trebuie să plece din funcție: fără excepții! Alianța pentru Unirea Românilor își menține poziția exprimată încă de la începutul dezbaterilor privind legea integrității: vom susține doar o lege care întărește standardele de integritate și asigură aplicarea lor în mod egal pentru toți, demnitari și soț/sotie, concubin/concubină.
Nicușor Dan promulgă legile PNRR adoptate de Parlament. Codul urbanismului, printre actele normative vizate

Președintele Nicușor Dan urmează să promulge, în această săptămână, legile adoptate de Parlament în sesiunea extraordinară de la finalul lunii iulie, acte normative incluse printre jaloanele din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Front comun împotriva Guvernului: profesorii și angajații din Sănătate ar putea ieși împreună în stradă

Profesorii ar putea ieși în stradă înainte de începerea noului an școlar și nu exclud un protest comun cu angajații din Sănătate. Avertismentul a fost transmis Guvernului de liderul sindical Anton Hadăr, pe fondul nemulțumirilor legate de salariile mici din Educație, conform Realitatea PLUS.
Senatul începe o nouă sesiune extraordinară pentru aprobarea unor jaloane din PNRR

Senatul se reunește luni într-o nouă sesiune extraordinară, convocată pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru conservarea biodiversității, un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare de aproximativ un miliard de euro, conform Realitatea PLUS.
Bucureștiul caută soluții pentru reducerea consumului de energie. Ciucu cheamă la discuții cei mai mari consumatori

Primăria Municipiului București începe, de luni, o analiză privind reducerea consumului de energie, în contextul crizei energetice și al apelului transmis de Guvern către autoritățile locale. Anunțul a fost făcut de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, care a precizat că vor fi căutate soluții care să nu afecteze funcționarea serviciilor publice esențiale.
Centralele pe cărbune, închise la ordinul UE. Ipocrizia guvernului Bolojan-USR după starea de alertă

România continuă să blocheze proiecte importante, deși deciziile acestea ne îngroapă țara! Hidrocentrale întârziate, investiții amânate și capacități de producție care rămân nefinalizate. Toate au alimentat suspiciunile potrivit cărora deciziile sunt luate mai degrabă pentru a răspunde ordinelor de la Bruxelles decât intereselor țării. Sorin Grindeanu a acuzat-o recent pe Diana Buzoianu că a blocat activitatea a șapte hidrocentrale, prin întârzierea avizelor de mediu și blocarea unor proiecte. Totodată, Traian Băsescu și Ion Cristoiu au făcut declarații care susțin că autoritățile execută politicile impuse de la Bruxelles. Realitatea PLUS a solicitat un punct de vedere de la cei vizați de acuzații, dar până la acest moment nu a primit un răspuns.
Miron Mitrea: „Politica nu se face pe care e mai frumos, care înjură mai mult, care țipă mai tare, ci pe proiecte”

Analistul politic Miron Mitrea a lansat un atac dur la adresa clasei politice din ultimii 20 de ani, pe care o consideră responsabilă pentru situația în care a ajuns sistemul energetic din România. Acesta susține că deciziile luate de guverne succesive au slăbit capacitatea țării de a-și asigura necesarul de energie, deși România dispunea în trecut de un sistem stabil și de resurse importante.