Dosarul azilelor de groază din Bihor: Ilie Bolojan afirmă că nu a știut de centrele ilegale, deși instituțiile statului trimiteau pacienți acolo

Afacerea ilegală de management al suferinței pusă în picioare de familia Pașca a funcționat nestingherită timp de 20 de ani în județul Bihor. Dincolo de faptele șocante din dosar, ancheta scoate la iveală o complicitate instituțională majoră. Deși premierul demis, Ilie Bolojan, a afirmat public că nu a avut cunoștință de aceste centre, realitatea din teren îl contrazice: rețeaua a fost alimentată ani la rând chiar de instituțiile statului, ale căror conduceri au refuzat să intervină.
Acuzațiile găștii lui Bolojan la adresa Alinei Gorghiu, spulberate. SURSE din Ministerul Justiției: ”Nu o știe pe judecătoarea din complet. Nu i-a fost colaboratoare sau consilieră”

Minciunile găștii lui Ilie Bolojan sunt demontate una câte una. Surse Realitatea PLUS din cadrul Ministerului Justiției contrazic acuzațiile liberalilor din tabăra premierului demis, care au reclamat acțiuni suspecte în justiție și au invocat anumite legături între Alina Gorghiu și o judecătoare de la Tribunalul București, care a făcut parte din completul ce a suspendat decizia privind convocarea Congresului Extraordinar al PNL, în cadrul căruia a fost aleasă noua echipă de conducere.
Guvernul decide astăzi dacă sesizează CCR în scandalul cu Înalta Curte privind drepturile salariale

Guvernul urmează să discute astăzi dacă va sesiza Curtea Constituțională, în contextul unei excepții de neconstituționalitate, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție, condusă de Lia Savonea, a acționat în instanță Executivul pentru plata unor drepturi salariale.
Tribunalul București spulberă atacurile subalternilor lui Bolojan.”Presiunile exercitate asupra judecătorilor sunt neavenite”

Tribunalul București a reacționat joi la criticile formulate de subalternii lui Ilie Bolojan în urma hotărârii prin care instanța a dispus suspendarea deciziei privind convocarea Congresului Extraordinar al PNL, în cadrul căruia a fost aleasă noua echipă de conducere. Instituția a respins acuzațiile formulate de liberalii din tabăra premierului demis, considerând ”neavenite presiunile exercitate, prin astfel de comunicări publice, asupra judecătorilor în cursul soluționării unor cauze”.
Ilie Bolojan, un nou atac la adresa președintelui Nicușor Dan. ”Desemnarea lui Veștea încalcă spiritul democrației”

Ilie Bolojan a lansat un nou atac la adresa președintelui Nicușor Dan, subliniind că apelul la responsabilitatea partidelor ar fi trebuit să fie făcut înaintea moțiunii de cenzură. Premierul demis a adăugat că desemnarea lui Adrian Veștea la funcția de premier încălcat spiritul democrației parlamentare.
Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR):”„Optimizarea fiscală”, o problemă rămasă nerezolvată de zeci de ani, care afectează veniturile bugetare și care creează mari dezavantaje firmelor cu capital românesc”

„Despre ce este vorba? Firmele multinaționale au la îndemână o serie de procedee pentru a nu plăti impozitul pe profit în țări precum România. Cum anume? Diminuând profitul declarat prin creșterea artificială a cheltuielilor făcute pentru a cumpăra bunuri și servicii din țara companiei -mamă.
Viorel Cataramă, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: ”Acționează ilegal în PNL, nici nu se mai ascunde”

Omul de afaceri Viorel Cataramă l-a torpilat, în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel”, pe Ilie Bolojan, despre care a spus că are interesul să rămână interimar până în 2028 și că vrea să fie un așa-zis „Mesia”, de care depind românii.
Ana Maria Păcuraru, față în față cu ambasadorul Indiei în România.”E o provocare uneori să ai relații bune cu toate părțile”

Interviu-eveniment cu ambasadorul Indiei în România, realizat de jurnalistul Ana Maria Păcuraru, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS. Diplomatul a explicat cum funcționează politica externă a țării sale, care menține relații economice cu toate marile puteri ale lumii, în ciuda tensiunilor globale uriașe din acest moment.
Oamenii lui Ghiță, mufați la banii împrumutați pentru înarmare. Caracatița care a pus stăpânire pe miliardele pentru arme

Contracte de sute de milioane de euro, tehnologii de ultimă generație și promisiunea unei Românii mai bine pregătite în fața atacurilor informatice! Așa este prezentat proiectul OCCULT, unul dintre cele mai mari programe de inteligență artificială dezvoltate până acum sub coordonarea Serviciului Român de Informații în parteneriat cu Digi România. Valoarea contractului fără licitație este de aproape 196 de milioane de euro, bani proveniți prin programul european SAFE, sumă luată cu împrumut de țara noastră.
George Simion, în mijlocul românilor: de la 1 iulie a crescut salariul minim, dar nu în favoarea salariaților, ci a statului

Liderul AUR, George Simion, avertizează că majorarea salariului minim de la 1 iulie nu aduce beneficii reale angajaților, ci statului, care încasează mai mulți bani din taxe și contribuții. Într-o vizită făcută alături de parlamentarii AUR în mijlocul angajaților din micile întreprinderi locale din Teleorman, Simion a prezentat situația critică a mediului privat, sufocat de costuri și de competiția salarială cu sectorul bugetar.