PSD acuză PNL și USR că au boicotat Parlamentul, dar s-au semnat pentru diurnă: „Voi boicotați, dar încasați!”

Scandalul pe funcții din Camera Deputaților ia amploare. După ce PNL și USR au anunțat că refuză plenul, comisiile și votul final, liderul deputaților PSD îi acuză că au semnat condica de prezență pentru a primi diurna, deși au ales boicotul.
Comisia Parlamentară cere imaginile de la întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu

Toate înregistrările din întâlnirea secretă între Ilie Bolojan și președinta CCR vor fi puse la dispoziția comisiei din Parlament care anchetează discuția, potrivit Realitatea Plus. Decizia a fost luată miercuri, în Biroul Permanent, iar luni vor avea loc audieri. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, este primul chemat să explice de ce susține că nu a știut nimic despre întâlnirea care a avut loc chiar în biroul său.
Rareș Bogdan critică deficitul Bolojan: „Scăzut artificial, prin taxe și plăți amânate”

Rareș Bogdan contestă modul în care Ilie Bolojan prezintă reducerea deficitului și susține că rezultatul a fost obținut prin taxe mai mari, cheltuieli înghețate și plăți amânate. Europarlamentarul acuză Guvernul că pune costurile pe umerii firmelor, angajaților și bolnavilor.
Ministrul Apărării, tăcere după noul incident cu dronă. Un cioban din Vaslui a ajuns să smulgă singur firele dispozitivului exploziv

Un incident grav în județul Vaslui ridică noi semne de întrebare privind reacția autorităților. O dronă cu încărcătură explozivă a fost găsită pe un câmp de un cioban, care a umblat la dispozitiv înainte ca specialiștii să ajungă în zonă, conform Realitatea PLUS.
Sportul este la pământ, dar își face platformă de 26 de milioane. Firmele conectate cu fugarul Ghiță au pus ochii pe sumele colosale din PNRR

Agenția Națională pentru Sport vrea o platformă digitală în valoare de 26,6 milioane de lei. Vorbim despre un proiect care este cofinanțat prin fonduri europene. Însă, mai multe firme controversate care au legături atât cu fugarul Sebastian Ghiță, cât și cu mai multe persoane anchetate de DNA, au intrat în competiția pentru acest contract bănos. Sunt implicate și mai multe companii care sunt cercetate de Consiliul Concurenței.
PSD propune un Acord Național cu 10 priorități pentru România: „Mai întâi țara și oamenii, apoi funcțiile politice”

România are nevoie de stabilitate, continuitate și un proiect clar pentru următorii ani, nu de o politică centrată pe împărțirea funcțiilor. Acesta este mesajul transmis de PSD Neamț, care susține propunerea PSD privind un Acord Național cu 10 priorități pentru următorii doi ani.
Dragoș Pîslaru, declarație halucinantă despre indexarea pensiilor și a salariilor: „Ni se promit cai verzi pe pereți”

O nouă sfidare din partea lui Dragoș Pîslaru! Ministrul interimar al Muncii spune că românilor li se promit „cai verzi pe pereți” privind indexarea de anul viitor a pensiilor și a salariilor. Acesta susține că nu se poate aplica o majorare fără sursa de finanțare, iar Comisia Europeană nu se spune cum să facem indexarea.
Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): „România se dezarmează singură în Europa. Nicușor Dan, Guvernul și MAE vor să renunțe la dreptul de veto”

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, critică decizia României de a se alătura grupului de 11 state care solicită limitarea utilizării dreptului de veto în politica externă a Uniunii Europene și explorarea trecerii de la unanimitate la votul cu majoritate calificată.
Boicot total în Parlament: PNL și USR refuză plenul, comisiile și votul final. Scandalul pe funcții blochează activitatea

PNL și USR au anunțat că nu participă la ședința Camerei Deputaților, la votul final, la comisii și nici la reuniunile Biroului permanent. Liberalii și useriștii justifică boicotul prin acuzații de abuz și încălcarea regulamentului.
Gabriela Firea obține în Comisia FEMM sprijin european pentru infertilitate și oncofertilitate prin programul EU4Health

Europarlamentarul Gabriela Firea anunță o victorie importantă în Comisia pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen (FEMM) din Parlamentul European, unde au fost adoptate amendamentele sale privind alocarea de fonduri prin programul EU4Health pentru prevenirea, diagnosticarea, consilierea și sprijinul social al infertilității și al oncofertilității.