Lista „revoltaților” din justiție se mărește. Apar noi nume controversate de judecători și procurori

Controversa din justiție se adâncește. Printre cei aproape 800 de magistrați care au semnat protestul de solidaritate cu judecătorii din ancheta Recorder se numără și Raul Nestor, judecător la Tribunalul București. Numele său este asociat cu decizia de a refuza trimiterea în închisoare a afaceriștilor acuzați că ar fi mituit vameșii din Portul Constanța cu sute de mii de euro.

Continuă SCANDALUL guvernării: amenințări cu ruperea coaliției. Se cer demisii și creșterea salariilor

A început consultarea internă în PSD! Social-democrații trebuie să decidă dacă mai rămân sau nu la guvernare. Conducerea partidului așteaptă să afle de la aleșii locali PSD în ce măsură consideră că măsurile cerute de social-democrați au fost implementate corect de Guvernul Bolojan, dar și care consideră că ar trebui să fie prioritățile PSD în perioada următoare.

Cum încearcă din nou să-și facă loc adepții lui Kovesi și Coldea. Anca Alexandrescu desființează protestele sorosiștilor

Anca Alexandrescu dărâmă din temelii schema prin care reziștii vor să distrugă justiția cu proteste aranjate în favoarea lui Kovesi și Florian Coldea! Realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel spune că organizatorii protestelor din aceste zile sunt exact aceeași soroșiști ca în trecut și că ei trăiesc tocmai de pe urma românilor care îi validează sau chiar le donează bani. 

Tupeu incredibil! Diana Buzoianu se laudă cu rezultate și reforme în plină criză

Tupeul de proporții al rezistei Diana Buzoianu după criza umanitară din județele Prahova și Dâmbovița. Ministrul Mediului susține că USR este la guvernare pentru a livra reforme și rezultate, nu pentru a fi plăcuți de un partidul sau altul. Până acum, în mandatul său în fruntea ministerului Mediu, Buzoianu a fost criticată pentru cum a gestionat situația de la Broșteni, acolo unde inundațiile au făcut prăpăd. Iar în ceea ce privește drama oamenilor din Prahova, ministrul a fost prins cu minciuna de mai multe ori. În tot acest timp, reformele despre care vorbește Buzoina lipsesc, iar românii văd doar taxe, tăieri și scumpiri. 

Guvernul Bolojan, în fața moțiunii de cenzură. Vot crucial în Parlament: ce sfori trage premierul

Urmează ziua decisivă pentru Guvernul Bolojan! Parlamentarii se reunesc astăzi ca să dezbată cele două moțiuni depuse de opoziție. Printre ele este moțiunea de cenzură împotriva măsurilor luate de Guvernul Bolojan, care pot duce la căderea executivului. Deja, inițiatorii moțiunii au anunțat că au semnale inclusiv de la parlamentari din coaliție care sunt dispuși să o voteze.