Bolojan, la inaugurarea unui centru medical nefuncțional din Cluj: investiție de 230 de milioane de lei

P.R.M. Spania

Premierul demis Ilie Bolojan continuă campania prin țară! A participat la inaugurarea noului centru Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj. Halucinant este că deși premierul se laudă cu proiectul de peste 230 de milioane de lei, centrul nu poate primi încă pacienți. Noua unitate mai are nevoie de avize și dotări, dar și de personal medical. Iar tupeul premierului demis nu se oprește aici. I-a lăudat pe medici, după ce în legea salarizării, cele mai mari tăieri erau tocmai pentru cadrele medicale.

Legea integrității a fost publicată în Monitorul Oficial. Ce se schimbă pentru demnitari și aleșii declarați incompatibili

P.R.M. Spania

Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial, după ce a fost promulgată în aceeași zi de președintele Nicușor Dan. Actul normativ introduce noi reguli privind transparența averilor și intereselor financiare ale demnitarilor, dar și consecințele pentru persoanele în cazul cărora au fost constatate definitiv incompatibilități sau conflicte de interese.

Dezvăluiri despre administrația lui Dominic Fritz. O fostă funcționară rupe tăcerea

P.R.M. Spania

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea ANI! Asta inseamna ca mandatul lui Dominic Fritz de primar al Timișoarei încetează în 30 de zile de la momentul în care legea intră în vigoare, mai exact dupa ca este publicată în Monitorul Oficial. Dominic Fritz a ieșit la atac și a lăsat de înțeles că vrea în continuare să-și exercite mandatul, pentru că viceprimarii săi vor rămâne la conducere de la finalul lunii septembrie. În opinia lui Fritz, legea este un atac din partea PSD. Pe acest fond, o fostă funcționară a primăriei conduse de Dominic Fritz rupe tăcerea și face dezvăluiri incendiare.

Fritz, disperat după ce a aflat că pierde mandatul. Cum vrea să rămână la conducere în Timișoara

P.R.M. Spania

Atac furibund din partea lui Dominic Fritz la adresa PSD, după ce Nicușor Dan a promulgat legea care îl trimite acasă în 30 de zile. Primarul Timișoarei aruncă vina pe PSD pentru ceea ce i se întâmplă și încearcă să explice că ar fi victima unei așa-zise conspirații puse la cale împotriva sa și a USR-ului. De altfel, Fritz a ținut să menționeze că primăria va rămâne practic în mâinile sale, fiindcă de la sfârșitul lui septembrie interimatul va fi asigurat de cei pe care îi numește „viceprimarii săi”.

Premieră pentru presa română: Ana Maria Păcuraru, acreditată la Congresul SUA pentru Realitatea Plus

P.R.M. Spania

Jurnalista Ana Maria Păcuraru, Senior Foreign Affairs Editor și prezentatoarea emisiunii „Miza Zilei” de la Realitatea Plus, a primit acreditarea oficială a Executive Committee of the Congressional Radio-Television Galleries, structura care gestionează accesul presei radio-TV la Capitoliul SUA. Potrivit Realitatea Plus, acreditarea marchează o premieră pentru presa românească și permite accesul la briefinguri, audieri și evenimente desfășurate la Capitoliu.