Examenul suplimentar pentru admiterea la liceu, eliminat de Camera Deputaților. Elevii nu vor mai da două probe

Camera Deputaților a adoptat luni amendamentul prin care este eliminat examenul suplimentar de admitere la liceu, prevăzut pentru elevii care urmau să înceapă clasa a IX-a în anul 2027. Decizia înseamnă că liceele nu vor mai putea organiza concursuri proprii de admitere, separat de Evaluarea Națională.
Cristian Diaconescu, despre dronele care pătrund în spațiul aerian al României: ”Reprezintă un act de agresiune”

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a declarat luni, în exclusivitate la Realitatea PLUS, că incidentele privind pătrunderea dronelor în spațiul aerian al României reprezintă o problemă majoră de securitate și că este nevoie de măsuri concrete pentru consolidarea descurajării pe flancul estic al NATO. Acesta a vorbit și despre prezența militară americană în regiune, cooperarea dintre statele europene și necesitatea accelerării înzestrării militare.
Reacția lui Sorin Grindeanu, după ce Camera Deputaților a votat legea care poate aduce României 770 de milioane de euro

Legea ANI, care permite României să îndeplinească un jalon în valoare de 770 de milioane de euro a trecut de votul din Parlament, iar proiectul urmează să ajungă la Senat, care este cameră decizională. Sorin Grindeanu a explicat care sunt următorii pași pentru ca actul normativ să fie adoptat, promulgat și publicat în Monitorul Oficial.
Circulația rutieră se redeschide în Piața Unirii, pe drumul care face legătura între Splaiul Independenței și Bulevardul Corneliu Coposu

Sectorul 4 al Municipiului București redeschide, începând de marți, 25 august 2026, circulația rutieră pe drumul care vine dinspre Curtea de Apel, în continuarea Splaiului Independenței, traversează Piața Unirii și face legătura cu Bulevardul Corneliu Coposu. Măsura este luată mai devreme decât fusese estimat inițial și marchează o nouă etapă importantă în lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii.
Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR lovește din nou în transparență: declarațiile de avere devin tot mai opace”

Deputatul AUR Bogdan Velcescu acuză PSD, PNL, USR și UDMR că au transformat transparența într-o chestiune de conveniență politică: atunci când deciziile CCR le convin, le invocă, iar când transparența îi încurcă, o reduc. În Comisia juridică, majoritatea a votat o formă care elimină sau ascunde informații importante din declarațiile de avere și de interese, lăsând în urmă un sistem mai opac și mai greu de verificat de către cetățeni potrivit deputatului AUR.
Legea ANI, adoptată în Camera Deputaților.Modificări importante în ceea ce privește declarațiile de avere ale apropiaților demnitarilor

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, modificările aduse legii ANI, ca urmare a deciziei Curții Constituționale. Proiectul a fost aprobat cu 183 de voturi „pentru”, 84 „împotrivă” și trei abțineri. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, astfel că proiectul va fi transmis Senatului, care este for decizional.
Ninel Peia cere Parlamentului o declarație oficială privind Pactul Ribbentrop-Molotov. „Tăcerea noastră de azi este o complicitate cu călăii de ieri”

Senatorul Ninel Peia a cerut, de la tribuna Parlamentului, adoptarea de urgență a unei declarații oficiale prin care statul român să condamne Pactul Ribbentrop-Molotov și crimele împotriva umanității asociate acestei înțelegeri.
Nicușor Dan, după reuniunea Coaliției de Voință: ”Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Președintele Nicușor Dan a transmis luni, după reuniunea Coaliției de Voință, că România va rămâne alături de Ucraina și va susține în continuare menținerea presiunii asupra Rusiei, până la obținerea unei păci juste și durabile.
Senatul a adoptat legea hidrogenului verde: amenzi reduse pentru companiile care nu respectă cotele obligatorii

Senatul a adoptat, pe 24 august 2026, proiectul de lege privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în industrie şi transporturi. Actul normativ modifică Legea 237/2023 şi introduce un plafon mai mic pentru sancţiunile aplicate operatorilor economici care nu respectă obligaţiile legale. Proiectul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, for decizional.
Valeriu Munteanu, deputat AUR: ”Averile demnitarilor și ale soților, soțiilor sau concubinilor trebuie să fie publice!”

Alianța pentru Unirea Românilor susține în continuare transparența totală în ceea ce privește averile și interesele demnitarilor și consideră că această transparență trebuie să îi privească și pe membrii familiilor acestora, în limitele prevăzute de către lege. În sensul acesta, grupul AUR din Camera Deputaților a depus amendamente prin care susține păstrarea caracterului public al declarațiilor de avere și de interese pentru soții și soțiile demnitarilor, precum și pentru persoanele care intră în sfera prevăzută de lege.