Dovada susținerii lui Călin Georgescu pentru George Simion: cele două familii împreună la liturghia de Înviere. Anca Alexandrescu: „Călin Georgescu merge și ia lumină și apoi îi dă lumină lui George Simion”

   

​ Călin Georgescu ne-a dat dovada incontestabilă a susținerii sale pentru George Simion! Omul care a unit întreaga națiune în cuget și simțiri a fost surprins la Liturghia de Înviere alături de candidatul suveraniștilor. 

Cei doi au fost filmați în mijlocul mulțimii credincioșilor adunați la o mănăstire. Călin Georgescu a venit și cu un mesaj pentru poporul român, căruia îi spune să fie statornic în credință și să-și conștientizeze măreția. Anca Alexandrescu a explicat ce înseamnă, de fapt, această apariție în spațiul public.

„Este mai mult de susținătorul lui George Simion. Sunt foarte mulți cei care l-au contestat pe George Simion. Sunt foarte mulți cei care au spus că și noi, Realitatea PLUS, ne-am folosit de imaginea lui Călin Georgescu ca să-l ajutăm pe George Simion. Toate aceste minciuni iată s-au dărâmat în aceste zile extrem de importante pentru români, o sărbătoare extraordinară. A fost totul făcut cu discreție, dar gesturile au fost extrem de semnificative…pentru că în afară de faptul că au fost împreună cele două familii, familia Georgescu și familia George Simion, la Înviere. 

  Eu am publicat pe pagina mea de socializare și filmulețul cu momentul în care Călin Georgescu merge și ia lumină și apoi îi dă lumină lui George Simion. Gestul este extrem de semnificativ. Eu sunt convinsă că în perioada următoare, dacă mai este nevoie, deși nu cred că mai este nevoie, oamenii au înțeles. Unii au întrebat dacă nu cumva imaginile sunt din 2021…NU! Sunt chiar din seara de Înviere a anului 2025…atunci George Simion nici nu o cunoștea pe Ilinca…să pui astfel de întrebări sau să pui la îndoială aceste chestiuni. Este un semnal foarte important și așa cum am spus și așa cum ne-a obișnuit Călin Georgescu: cu calm, cu discreție, cu echilibru, a transmis mesajul pe care îl așteptau foarte mulți români.”, a transmis jurnalista Anca Alexandrescu.

@radu.tota CMF 3125007 CPP A0B0C1D1E1 #georgesimion #cg #romania🇷🇴 #foryo #followers➕ @GEORGE SIMION ♬ sunet original – Radu Țoța Read More

​  Stiri Politice Interne si Internationale | Realitatea.net

Distribuie articolul:

Articole Similare

Caută...

Categorii