Ministrul Mediului, Mircea fechet, anunţă că înfiinţează o Direcţie de Inteligenţă Artificială, motivând că îşi propune să alinieze responsabilitatea pentru natură, la nivel administrativ, cu cele mai noi tehnologii. Ministrul afirmă că abia aşteaptă să facă anunţul primului act administrativ de mediu emis cu ajutorul Inteligenţei Artificiale.
”Am decis să înfiinţez, la Ministerul Mediului, o Direcţie de Inteligenţă Artificială (IA), pentru că îmi propun să fim mai ambiţioşi şi să aliniem responsabilitatea pentru natură, la nivel administrativ, cu cele mai noi tehnologii. Inteligenţa Artificială va deveni partenerul de încredere al colegilor mei în procesele de reglementare, inclusiv în emiterea autorizaţiilor şi avizelor de mediu”, spune ministrul.
Direcţia va procesa informaţii în timp real, va analiza rapid documente şi date complexe, economisind timp şi reducând erorile umane.
”Într-o primă etapă, vom evalua procedurile unde sprijinul IA şi al tehnologiilor adiacente (algoritmi, învăţare automată, sisteme inteligente) este util şi vom împrumuta modele de bune practici de la ţări precum Franţa şi Danemarca, unde Inteligenţa Artificială e folosită cu succes pentru îmbunătăţirea eficienţei şi sustenabilităţii în administraţie”, afirmă ministrul Mediului.
Stiri Politice Interne si Internationale | Realitatea.net