Fost judecător, avertisment dur: „CCR greșește dacă trece legea lui Bolojan”

Petre Lăzăroiu, fost judecator CCR, intervine în scandalul momentului din justiție. Acesta susține că cei nouă judecători ar fi trebuit să se pună de acord, ori întrunirea dintre aceștia nu ar mai avea sens. Fostul judecător CCR susține, citez, că în loc să luptăm pentru a avea pensii mai mari pentru toți pensionarii României, noi luptăm pentru a tăia pensiile magistraților.
Călin Georgescu, astăzi la Poliția Buftea pentru controlul judiciar. Mesaj special în Ajun de An Nou

Călin Georgescu ajunge astăzi la poliția din Buftea pentru a semna controlul judiciar.
Gafă uriașă a liberalului Muraru. Și-a editat o postare în care sugera că anularea alegerilor a fost „un exces”, după ce Laurențiu Botin l-a dat de gol

Gafă uriașă a deputatului liberal Adrian Muraru, într-o postare în care îi critica pe acei magistrați ai Curții Constituționale care, în opinia sa, au blocat decizia privind pensiile speciale. Într-un pasaj al argumentației sale, Muraru afirma că CCR a procedat corect la anularea alegerilor din 2024, dar asta „nu înseamnă că trebuie să tolerăm orice alt exces”. După ce Laurențiu Botin a devoalat, în direct la Realitatea Plus, pasajul halucinant din declarația preluată și pe pagina oficială de Facebook a PNL, atât partidul, cât și deputatul au modificat textul.
Bolojan primește marți un oaspete important. Vizită strategică și deplasare la o bază aeriană din România

Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Dick Schoof, se va afla marți în România, ocazie cu care va vizita, împreună cu premierul Ilie Bolojan, trupele românești și olandeze aflate la Baza Aeriană 71 „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii.
Fostul șef PNA, analiza rețelei penale din jurul lui Nicușor Dan: Dosarul cu vaccinurile lui Voiculescu, cel mai greu

Analiza devastatoare a fostului șef al Parchetului Anticorupție despre rețeaua penală din jurul lui Nicușor Dan.
Ministrul Finanțelor anunță că România intră în 2026 cu finanțe publice echilibrate și venituri în creștere

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, afirmă că România va începe anul 2026 cu finanţe publice mai echilibrate, venituri mai mari şi o fundaţie solidă pentru un buget responsabil şi sustenabil în anul următor.
Dan Dungaciu avertizează că amânarea raportului privind anularea alegerilor agravează situația actualilor conducători. Lovitura de grație ar putea veni de la Trump

Sociologul Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al partidului AUR, a lansat un avertisment dur la adresa președintelui Nicușor Dan și a coaliției de guvernare, în contextul în care raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024 întârzie să apară. În exclusivitate la Realitatea PLUS, acesta a declarat că lipsa unor explicații clare și coerente riscă să amplifice criza politică.
Servicii stomatologice în spitalele publice, după decesul fetiței de 2 ani. Ministrul Sănătății anunță lansarea mecanismului de finanțare AP-STOMA

Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională un nou ordin de ministru care introduce, pentru prima dată în România, AP-STOMA, un mecanism public și predictibil de finanțare a tratamentelor stomatologice în sistemul medical public.
Ministerul Educației clarifică „dispariția” a 30.000 de posturi didactice: „O înțelegere incompletă a modului de constituire a normelor didactice”

Ministerul Educației infirmă zvonurile privind dispariția a 30.000 de posturi didactice în anul școlar 2025-2026. Aceste posturi se referă exclusiv la contracte temporare la plata cu ora, care se suspendă în vacanțe și sunt preluate de profesorii titulari.
Anca Alexandrescu demască ipocrizia și dubla măsură a reziștilor: „Atunci când noi țipam că trebuie schimbată legea CCR ne amenințau cu dosare penale, cu închiderea televiziunii”

Anca Alexandrescu a avut o reacție dură la schimbarea convenabilă de discurs public și politic în jurul Curții Constituționale, după anularea alegerilor din decembrie 2024. Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” acuză explicit existența unei duble măsuri, atât în aplicarea legii, cât și în modul în care sunt tratate criticile, protestele și apelurile publice, în funcție de cine le formulează și ce interese politice sunt în joc.