Gabriela Firea, luptă în Parlamentul European pentru locuințele noi: soluții concrete pentru criza chiriilor și a ratelor care sufocă tinerii

Parlamentul European prelungește mandatul comisiei speciale pentru locuințe, la inițiativa europarlamentarilor social-democrați.
Noua șefă pusă de Bolojan în PNL, atac la Grindeanu: „Vrea să refacă alianța PNL-PSD-USR-UDMR”

Oana Gheorghiu se opune variantei propuse de PSD pentru guvern! Vicepremierul interimar, și mai nou, vicepreședinte în PNL, susține că Sorin Grindeanu încearcă să recreeze alianța politică formată din PSD, PNL, USR și UDMR, pe care o califică drept imposibilă, potrivit Realitatea PLUS.
Programul SAFE, primul proiect trimis de Guvernul Bolojan în Parlament. Luni se decide sesiunea extraordinară – SURSE

Birourile permanente ale Parlamentului urmează să decidă luni convocarea unei sesiuni extraordinare, în cadrul căreia parlamentarii vor fi chemați din vacanță, susțin surse politice citate de Realitatea PLUS. Pe ordinea de zi s-ar putea afla primul proiect de lege transmis de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care vizează acordul de împrumut aferent programului SAFE, prin care României îi sunt alocate aproape 17 miliarde de euro.
Luis Lazarus, cenzurat în Parlamentul European când a vorbit despre verișoara Maiei Sandu – VIDEO

Cenzură severă în Parlamentul European. Luis Lazarus a fost oprit în timpul unei interpelări, după ce a scos în evidență faptul că verișoara Maiei Sandu are salariu de 6000 de euro la o instituție din Republica Moldova. Scandalul uriaș a dus la demisia premierului de la Chișinău
Nicușor Dan cheamă partidele la Cotroceni, pentru negocieri privind formarea guvernului – SURSE

Președintele Nicușor Dan îI convocat pe liderii de partide la Palatul Cotroceni, pentru reluarea discuțiilor privind formarea guvernului, potrivit surselor politice citate de Realitatea Plus.
Marius Budăi acuză Guvernul Bolojan că alimentează inflația: „Politicile de austeritate otrăvesc economia”

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că măsurile de austeritate promovate de premierul demis Ilie Bolojan afectează economia și contribuie la creșterea inflației. Social-democratul a criticat, într-un mesaj publicat miercuri pe Facebook, și eliminarea plafonării prețurilor la carburanți și a anunțat că PSD va propune un pachet de măsuri pentru combaterea inflației și sprijinirea economiei.
Țara cu care România își întărește relațiile. Nicușor Dan și premierul Mark Carney au discutat despre noi proiecte

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat după întâlnirea avută la Ankara cu premierul canadian Mark Carney că România și Canada intenționează să își aprofundeze cooperarea și să valorifice noi oportunități de colaborare.
Mirabela Grădinaru, surprinsă într-un schimb de cuvinte cu Donald Trump. Ce a spus Nicușor Dan despre moment

Partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, a avut un scurt schimb de cuvinte cu președintele american Donald Trump. Momentul a fost surprins într-o fotografie de familie realizată de presa internațională, iar șeful statului a explicat ulterior cum a avut loc întâlnirea.
Nicușor Dan anunță o miză importantă pentru România: „Banca pentru Apărare va avea sediu la București”

Președintele Nicușor Dan a făcut primele declarații în cadrul summitului NATO de la Ankara și a anunțat că România va fi unul dintre statele fondatoare ale Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență. Șeful statului a spus că această bancă va avea un sediu principal în Canada, un sediu european în Luxemburg și două sedii secundare pe flancul estic, dintre care unul va fi în România.
Voucherele de vacanță, folosite tot mai puțin: decontările au scăzut cu peste 60% din cauza măsurilor de austeritate

Efectele măsurilor de austeritate se resimt și în turism. Tot mai puțini români folosesc voucherele de vacanță, iar decontările către unitățile de cazare au scăzut cu peste 60% în primele luni ale acestui an. Reprezentanții industriei avertizează că reducerea valorii voucherelor îi determină pe mulți să renunțe la vacanțele în România, iar impactul asupra sectorului turistic este unul semnificativ, potrivit Realitatea PLUS.